Revista Bursa Construcţiilor nr. 2 / 2018

PWC: "Piaţa globală imobiliară este în continuare solidă, dar într-o fază târzie a ciclului de investiţii"

M.D: Ştirile Zilei /

"Piaţa globală imobiliară este în continuare solidă, dar într-o fază târzie a ciclului de investiţii"

Piaţa imobiliară globală oferă investitorilor randamente bune şi o perspectivă pozitivă la nivel mondial, potrivit unui raport realizat de către PwC şi Urban Land Institute (ULI), care arată că pe o astfel de piaţă imobiliară extrem de competitivă, dar şi aflată într-un ciclu târziu de investiţii, sectorul imobiliar, pentru a se putea dezvolta în continuare, trebuie să fie capabil să adopte şi să se adapteze la noile tehnologii şi modele de afaceri cum ar fi conceptul de "spaţiu ca un serviciu".

"Vedem o continuare a dezvoltării pieţei imobiliare locale atât pe segmentul rezidenţial cât şi pe cel al clădirilor de birouri, pe fondul contextului macroeconomic favorabil. Preţurile pe segmentul rezidenţial, de exemplu, au crescut constant, la fel şi cererea, în ciuda majorării costurilor de finanţare. La nivel global, observăm o schimbare valorică importantă de la pasiva componentă de tip < < cărămidă şi mortar > > la o abordare mai dinamică şi cu accent mai mare pe operaţional. Acest lucru este important pentru investitori, care pe de o parte sunt nevoiţi să gestioneze riscul, dar care, pe de altă parte caută soluţii inovatoare şi eficiente din punct de vedere al costului pentru a putea avea acces la expertiză operaţională şi inovare, sau vor trebui să suporte pierderile", spune Francesca Postolache, partener PwC România.

În timp ce liderii globali intervievaţi pentru acest raport au fost de acord asupra faptului că piaţa imobiliară are momentan o ciclicitate întârziată, mulţi dintre aceştia au sugerat faptul că perspectivele solide la nivel global şi gradul ridicat de ocupare ar putea prelungi şi mai mult acest ciclu.

O creştere a tranzacţiilor în Europa şi niveluri record ale tranzacţiilor pe pieţele asiatice, cum ar fi Hong Kong şi Singapore, susţin această idee. În acelaşi timp, preţurile activelor de bază rămân o provocare, care, combinate cu o concentrare mai puternică pe poziţionare, puterea economică şi nivelul de trai, determină investitorii să se orienteze către sectoare alternative cum ar fi logistica şi oraşe din valul al doilea, de exemplu Copenhaga în Europa şi Raleigh/Durham din Statele Unite ale Americii.

"În 2017, în România, piaţa tranzacţiilor a atins un nivel record. Pentru sectorul imobiliar, anul 2017 a fost cu deosebire unul prolific, valoarea tranzacţiilor înregistrate depăşind 1 miliard de euro, cu o creştere de cel puţin 10% faţă de anul precedent. Din perspectivă tranzacţională, sectoarele cele mai dinamice au fost cel hotelier, urmat de sectorul de retail şi cel industrial", spune Anda Rojanschi, partener D&B David şi Baias.

Raportul relevă discrepanţele mari între uşurinţa cu care se colectează capital semnificativ şi greutatea cu care acesta este plasat eficient. Acest fenomen este, cu precădere, valabil pentru Asia, unde fondurile de investiţii suverane şi cele instituţionale, care au foarte multe lichidităţi, cumpără proprietăţi, atât local cât şi global, creând o competiţie intensă pentru active.

Ciclul târziu al investiţiilor pe piaţa imobiliară şi dificultăţile tot mai mari în a genera afaceri şi a plasa capital dus la un val de consolidare în rândul companiilor deţinătoare de proprietăţi şi a managerilor de fonduri de investiţii, se mai arată în raport.

PwC şi ULI consideră că firmele din domeniul imobiliar trebuie să găsească noi modele pentru a strânge şi genera capital.

Studiul face referire în mod deosebit la felul în care companiile imobiliare fac afaceri, mai ales în contextul în care din ce în ce mai mulţi clienţi solicită noi servicii, cum ar fi cel de "spaţiul ca serviciu".

"Companiile imobiliare şi cele care activează în acest domeniu trebuie să-şi schimbe modelul de business, în principal prin adoptarea de noi tehnologii şi îmbinarea utilizării acestora pentru oferirea de noi produse. Evoluţiile tehnologice şi adaptarea acestora la piaţa imobiliară sunt elemente care vor defini felul în care, pe viitor, se vor face afacerile în acest sector. Transformarea trebuie să fie cât mai rapidă deoarece nevoile clienţilor sunt în permanentă schimbare, iar companiile care nu vor fi în stare să se folosească de noile tehnologii şi să-şi schimbe modelul de afaceri riscă să iasă din afaceri", spune Anda Rojanschi.

Raportul include o privire de ansamblu asupra factorilor specifici pieţelor din Asia, Europa şi Statele Unite ale Americii, care au implicaţii globale.

Astfel, competiţia în creştere pentru active din Asia schimbă fundamental industria şi deseori chiar neaşteptat. Mulţi investitori cheie se expun riscurilor pentru a reuşi să marcheze profituri, în timp ce alţii caută soluţii mai sigure dar care în acelaşi timp să le ofere câştiguri care nu mai sunt oferite de titlurile de stat

Pentru specialiştii imobiliari europeni este destul de dificil să se rupă de Londra, mai ales în condiţiile nesigure generate de Brexit. Dar raportul notează faptul că investitorii asiatici nu par a avea o problemă cu Brexitul şi vizează investiţii pe termen lung în Londra.

De cealaltă parte, în Statele Unite ale Americii este de urmărit posibilul impact al unei noi legislaţii federale asupra domeniului imobiliar. Concluziile ediţiei de anul acesta a prezentului raport arată că 61% dintre respondenţi consideră că aceasta va fi benefică pentru sector.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Revista BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Legea

Companii

Internaţional



0,1039