Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2017

"Nu avem o cultură a administraţiei publice de tip smart"

Smart City /

"Nu avem o cultură a administraţiei publice de tip smart"
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Marcel Foca are peste 20 de ani de experienţă în domeniul tehnologiilor geospaţiale şi a creat sisteme informatice de anvergură pentru instituţii publice şi private din România. Scopul comun al soluţiilor create şi implementate de Marcel Foca împreună cu echipa Intergraph este creşterea calităţii serviciilor publice şi, implicit, creşterea calităţii vieţii românilor.

    Autor sau co-autor al mai multor articole şi studii din domeniul geospaţial şi IT&C, Marcel Foca este activ implicat în Lumea Geospaţială, Club România, Dispeceratul Civic şi New Strategy Center.

    Interviu cu domnul Marcel Foca, proprietarul Intergraph şi fondatorul Lumea Geospaţială

    "Primarul ideal trebuie să ofere o viziune asupra viitorului oraşului împreună cu plan etapizat de progres către acel viitor"

    Reporter: Este conceptul smart city o nouă găselniţă pentru a cheltui bugetul public?

    Marcel Foca: Tăioasă întrebare, care provoacă la un răspuns fără prea mult echivoc!

    Propun să începem prin a arunca o privire la ceea ce se întâmplă în viaţa reală din punct de vedere al smart city, să vedem care sunt principalele lucruri pe care şi le propun sau le aşteaptă personajele unei comunităţi locale.

    În primul rând, comunitatea - cetăţeni şi agenţi economici - îşi doreşte prin smart city anumite lucruri cum ar fi: respect faţă de cetăţean, respect faţă de timpul cetăţeanului, să simtă că primarul guvernează în interesul comunităţii şi că soluţiile furnizate de primar sunt durabile pe termen lung. În general comunitatea îşi doreşte ca interacţiunea cu serviciile publice ale primăriilor să fie mai degrabă o plăcere şi nu un conflict.

    Primarii, aleşii comunităţii, îşi doresc alte lucruri, tot prin smart city: să asfalteze, să renoveze şcoli, să pună leduri la iluminatul public, să pună semafoare inteligente; în general îşi propun să eficientizeze serviciile publice şi-şi doresc proiecte cu vizibilitate la nivelul comunităţii;

    Unii primari au un puternic departament de promovare, prin urmare ţara este plină de "realizările" lor, iar alţi primari fac şi tac.

    Nu este de neglijat nici aportul mediatic al furnizorilor de tehnologie: în ziua de azi aproape orice este smart, de la o bancă într-un parc şi până la managementul traficului. Cu toţii afirmă că soluţiile lor sunt cele mai smart din lume şi o spun atât de vocal încât, auzindu-i, ai impresia că trăieşti într-un "stupid city" dacă nu cumperi de la ei.

    În această eterogenitate de opinii şi aşteptări, oare cum putem discerne între proiectele din bani publici care produc rezultate de tip oraş inteligent şi proiectele despre care doar se spune că-şi propun să producă un oraş inteligent?

    Care ne sunt criteriile pentru departajarea adevăratelor realizări faţă de găselniţe?

    Care ne sunt criteriile de evaluare în căutarea acestui răspuns?

    Mai mult, dacă membrii comunităţii locale nu au criterii comune de evaluare a performanţei unui primar, atunci mai poate fi vorba şi de altă cheltuire a banului public decât pe "găselniţe" ("a făcut ce i-a plăcut lui, dar pe noi nu ne ajută")?

    Dacă este să ne raportăm la cea mai populară sursă de informare, Wikipedia (https://en.wikipedia.org/wiki/Smart_city - accesat la 11 aprilie 2017), atunci aflăm că smart city este o viziune de integrare a tehnologiilor de informaţii şi comunicaţii (IT&C) cu tehnologia internetului lucrurilor (IoT - internet of things) pentru a gestiona bunurile oraşului. Din această perspectivă înţelegem că orice proiect de IT şi comunicaţii integrat cu câţiva senzori (de regulă cât mai mulţi şi în locuri cât mai aglomerate) este un proiect de smart city.

    Definiţiile folosite de Uniunea Europeană (http://ec.europa.eu/eip/ smartcities/) şi de Smart City Council (http://smartcitiescouncil.com) pentru smart city converg între ele: utilizarea tehnologiilor IT&C şi IoT în scopul creşterii eficienţei şi eficacităţii către calitatea vieţii şi competitivitatea comunităţii.

    Deşi ambele abordări presupun utilizarea tehnologiilor moderne, IT&C şi senzori şi echipamente conectate la internet în activitatea de gestiune a unei comunităţi, există o diferenţă esenţială între cele două abordări care constă în scopul declarat: cum va arăta oraşul nostru atunci când ne vom fi atins obiectivul?

    Potrivit definiţiei populiste şi simpliste, adică Wikipedia, la final de drum de smart city vom fi un oraş care a cumpărat multă tehnologie. Dar potrivit definiţiei UE şi a Smart Cities Council, la final de drum vom fi un oraş cu o calitate ridicată a vieţii şi care îşi asigură viitorul pe termen lung.

    Cele două abordări generează în practică următoarele tipuri de rezultat:

    - semaforizare inteligentă (dotare cu tehnologie modernă) versus timp maxim de traversare a oraşului de 20 min (indicator de performanţă cu impact direct în calitatea vieţii);

    - modernizarea şi dotarea şcolilor cu wifi şi cu tablete versus rată de abandon şcolar de sub 2%.

    Prima abordare este simplistă şi se referă doar la drum (hai să cheltuim pe tehnologie), pe când abordarea exhaustivă se referă în primul rând la scop şi doar apoi la drumul identificat către atingerea scopului. Faptul că cele două abordări se referă la acelaşi drum (utilizarea tehnologiei moderne) nu înseamnă deloc că la capătul drumului vom găsi acelaşi rezultat. După cum aţi văzut din cele 2 exemple de mai sus, diferenţele de rezultat sunt considerabile.

    Unii membri ai comunităţii pot fi mândri că primarul lor a dotat oraşul cu o mulţime de tehnologii inteligente, poate chiar oferă wifi gratuit prin stâlpii de iluminat public. Acest tip de bine este un bine pe termen scurt şi extrem de punctual. În acest scenariu nu contează cât din bugetul public este consumat pentru a furniza respectivul bine şi nici chiar dacă este singura iniţiativă "de bine" sau mai există şi alte rezultate similare.

    Alţii ar putea fi mulţumiţi doar dacă primarul a atras în comunitate agenţi economici care să ofere joburi cu nivel ridicat de salarizare, dacă orice deplasare în oraş şi orice contact cu serviciile publice generează plăcerea interacţiunii, dacă copiii nu sunt nevoiţi să plece din oraş pentru a-şi putea manifesta pasiunile. Acest tip de bine este unul pe termen lung şi global: fiecare aspect al binelui este în echilibru cu toate celelalte aspecte importante pentru comunitate.

    Astfel de exemple sunt nenumărate, în toate domeniile. Trebuie să recunoaştem că obiectivul de oraş inteligent poate fi atins într-o proporţie semnificativă şi fără utilizarea tehnologiilor moderne (cum este cazul primarilor care pun cetăţeanul în centrul preocupărilor primăriei), dar utilizarea acestor tehnologii creşte semnificativ gradul de impact al politicilor primarului. Altfel spus, se poate obţine un nivel minim de smart city dacă avem parte de o conducere cu viziune, cu competenţă şi cu capacitate de execuţie a planurilor, dar nu avem tehnologii moderne. De asemenea, sigur nu se obţine smart city dacă avem doar tehnologie modernă însă achiziţia ei este lipsită de o viziune clară asupra unui oraş inteligent.

    Ideal este să avem un primar cu o echipă de conducere care dovedeşte viziune despre cum arată propriul oraş în variantă (şi mai) smart, viziune dublată de competenţă şi de capacitate de execuţie a proiectelor. Această echipă va folosi tehnologiile moderne în acele proiecte care produc impact benefic la nivelul comunităţii locale şi care generează dezvoltare economică locală.

    Reporter: Ce înseamnă un oraş inteligent? Cum vedeţi dumneavoastră idealul?

    Marcel Foca: După zeci ani în care am furnizat soluţii, nu doar tehnologii, către administraţia publică şi am ajutat primarii să identifice cele mai inteligente soluţii cu putinţă pentru provocările comunităţilor lor, pot afirma că este nevoie de trei ingrediente principale pentru a transforma o comunitate locală într-una şi mai inteligentă: guvernarea în interesul comunităţii; viziune şi obiective clare despre calitatea vieţii şi dezvoltare sustenabilă; viziune şi obiective clare despre competitivitatea comunităţii.

    Primul ingredient este mai mult despre valorile morale practicate în relaţia cu comunitatea. Astfel în momentul în care un (viitor) primar îşi pune problema "care este interesul comunităţii" şi "care ar fi soluţiile ideale pentru specificul local" ajunge să constate imediat diferenţele de opinii atât dintre el şi comunitate, dar şi dintre reprezentanţii comunităţii. Practica ne învaţă că abordări de tip top-down, "eu ştiu mai bine ce vă trebuie vouă, voi nu înţelegeţi situaţia", nu sunt abordări sustenabile. Un astfel de primar top-down poate avea noroc o dată, de două ori, ca iniţiativele să-i fie acceptate de comunitate, însă ulciorul nu merge de multe ori la apă. Soluţia sustenabilă pe termen lung este cea bazată pe respect reciproc, respect care se construieşte greu, dar este la fel de trainic precum efortul de realizare. Astfel cele două părţi, primarul şi comunitatea, au dialog permanent pentru păstrarea înţelegerii comune asupra problemelor reale şi a soluţiilor identificate. La acest nivel de colaborare dintre părţi, primarul nu are altceva de făcut decât să se asigure că proiectele promise se derulează în termenii agreaţi iniţial, iar comunitatea îi va da o mână prietenească de ajutor în identificarea şi soluţionarea abaterilor de la planul agreat în comun. Tot comunitatea va fi cea care va veni cu multe idei bune, primarul neavând altceva de făcut decât să vegheze la existenţa cadrului prin care comunitatea să-şi poată exprima creativitatea.

    Următoarele două ingrediente, calitatea vieţii şi dezvoltare sustenabilă împreună cu competitivitatea comunităţii, sunt mai degrabă despre competenţa de administrare a unui oraş. Ele asigură o înţelegere unitară asupra viitorului comun (cum vom arăta atunci când ne vom îndeplini planurile?) şi asupra drumului ales către atingerea acelui viitor. Fiecare dintre aceste două ingrediente reprezintă un domeniu vast şi merită să fie tratat corespunzător. Acum punctez doar un singur aspect referitor la calitatea vieţii: standardul ISO 37120/2014 care reprezintă consensul comunităţii internaţionale cu privire la modul în care este definită calitatea vieţii şi dezvoltarea sustenabilă. Simpla utilizare a acestui standard în evaluarea stării comunităţii locale are un impact benefic în multiple planuri: ajută la identificarea problemelor reale (spre deosebire de cele de suprafaţă); ajută la conturarea şi fundamentarea proiectelor cu cel mai mare impact benefic; favorizează alinierea viziunilor, primar + comunitatea locală, despre prezentul şi viitorul oraşului.

    Reiau exemplul educaţiei menţionat la început: şi eu îmi doresc ca toţi copiii, nu doar ai mei, să înveţe în şcoli curate şi dotate modern. Dacă ne uităm în ISO 37120/2014 în secţiunea educaţie, atunci ne dăm repede seama că doar amenajarea şi modernizarea şcolilor nu este suficientă pentru creşterea calităţii vieţii şi asigurarea unei dezvoltări sustenabile în oraşul nostru. Şi că este mult mai important să asigurăm o rată redusă de abandon şcolar. Într-adevăr, cum arată o comunitate în care 30-40% din membrii ei nu au studii minime spre deosebire de o comunitate în care peste 98% din membri au cel puţin studii medii? Aşadar este util să modernizăm şcolile (binele pe termen scurt, nesustenabil), dar mai important este să generăm o rată ridicată de absolvire (binele pe termen lung, sustenabil).

    Nu m-aş opune niciodată unui proiect de modernizare a şcolilor. Însă dacă aceasta este singura iniţiativă lansată de primar în domeniul educaţiei şi pentru ea cheltuie întreg bugetul alocat educaţiei, atunci cer ca nu toţi banii să meargă în modernizare, ci să aloce sume şi pentru binele pe termen lung, pentru binele sustenabil.

    Un primar care tratează doar nevoile aparente (ex. trebuie modernizate şcolile) nu este suficient. Consider că primarul ideal trebuie să ofere o viziune asupra viitorului oraşului împreună cu plan etapizat de progres către acel viitor. Un astfel de primar m-ar determina să mă angajez social mult mai mult decât simpla participare la vot. Dacă primarul îmi arată bună credinţă şi competenţă, atunci returnez şi eu aceleaşi valori. Aş contribui cu resursele şi competenţele mele la realizarea respectivului viitor comun şi mi-aş convinge şi prietenii şi vecinii ca să procedeze la fel.

    Cele trei ingrediente enunţate de mine sunt definite din perspectiva dimensiunilor uşor verificabile de către comunitate, astfel încât să poată exista un dialog şi o dezbatere cât mai largi la nivelul comunităţii. Abordarea riguroasă propusă de experţii UE defineşte 6 dimensiuni care alcătuiesc completitudinea unui oraş inteligent: guv-ernanţă, economie, mobilitate, mediu, populaţie şi locuire.

    Reporter: Unde se află România în acest moment din punct de vedere al dezvoltării conceptului de smart city?

    Marcel Foca: Consider că, la nivel naţional, în privinţa smart city ne aflăm la început de drum. Nu pentru că nu ar exista oraşe româneşti cu care să ne putem mândri în lume, asta în mod cert avem, ci pentru că nu avem o cultură a administraţiei publice de tip smart. Înseamnă că oraşele din România care au devenit inteligente au ajuns aşa din cauza unor cazuri punctuale de primar-lider care au demonstrat viziune clară şi putere de execuţie dublate de un dialog cu comunitatea bazat pe respect reciproc. Aşadar cazuri punctuale şi nu rezultatul unei abordări sistematice ca parte a unei strategii naţionale.

    Mai afirm cu certitudine că acolo unde primarul a reuşit să transforme oraşul într-unul inteligent, drumul către succes a fost facilitat de o soluţie geospaţială care a permis cunoaşterea completă a teritoriului în toată complexitatea realităţii. Iar această cunoaştere a permis fundamentarea proiectelor care au dus oraşul către succes. Chiar Smart Cities Council recomandă ca primul pas către un oraş inteligent să fie cunoaşterea integrală şi detaliată a teritoriului, materializată într-o soluţie geospaţială care să permită simulări de impact în vederea identificării scenariilor optime de transformare şi dezvoltare.

    Reporter: De ce nu este Bucureştiul un oraş smart?

    Marcel Foca: În primul rând structura administrativă şi modul de alegere al celor 1+6 primari contribuie din plin la un oraş disfuncţional. Cred că vom putea vorbi cu adevărat de smart city în Bucureşti doar atunci când vom avea un proiect politic unitar la nivelul capitalei. În lipsa acestei condiţii obligatorii (nu şi suficiente) putem vorbi doar despre iniţiative punctuale cu aromă de smart city, dar nu despre un oraş cu adevărat inteligent.

    Reporter: Care ar fi rolul autorităţilor în dezvoltarea conceptului de smart city? Pot înţelege actualii primari aleşi avantajele unui oraş smart?

    Marcel Foca: Orice autoritate publică, prin urmare şi o primărie, are trei opţiuni de inovare, inclusiv în domeniul smart city:

    - Poate "cumpăra" inovarea: este vorba de achiziţii publice care includ un grad semnificativ de inovare, chiar concursuri de soluţii;

    - Poate "produce" inovarea: este vorba de propriile laboratoare sau incubatoare de idei;

    - Poate "orchestra" inovarea: poate atrage şi îmbina în mod armonios sinergiile existente la nivelul comunităţii astfel încât să evidenţieze ideile inovatoare pentru comunitate; ideile astfel rezultate pot fi recompensate atât prin premii constituite din sinergiile locale (inclusiv prin recunoaştere şi promovare publică, nu doar prin premii materiale), cât şi prin punerea ideilor în practică.

    Deşi în România este un fapt mai puţin obişnuit, opţiunea orchestrării sinergiilor existente la nivelul comunităţilor este deja un fapt cotidian pentru instituţiile publice din ţările occidentale. Această abordare oferă multiple avantaje autorităţii publice, cum ar fi identificarea de soluţii inovatoare la probleme extrem de particulare unei anumite comunităţi, cost redus şi implicare socială crescută.

    În acest context rolul primarului nu este acela de a fi cel mai expert dintre experţii de smart city, ci de a facilita şi întreţine mecanisme de inovare socială, printre care şi inovarea necesară unui oraş inteligent.

    Reporter: Cât de expus este un oraş smart atacurilor cibernetice? Cum pot fi ele contracarate?

    Marcel Foca: Vulnerabilităţile cibernetice nu trebuie să fie o sperietoare pentru cei care doresc să demareze proiecte de smart city. Într-adevăr, orice sistem informatic este vulnerabil la atacuri, indiferent dacă respectivul sistem este sau nu conectat la internet. Dacă însă considerăm că impactul unui atac cibernetic nu este mai mare decât impactul unei guvernări proaste, atunci prioritatea firească pare a începe cu întărirea oraşului prin sisteme de tip smart city şi doar apoi continuă cu problematica protecţiei cibernetice.

    Iar când ajungem la capitolul protecţiei cibernetice suntem deja mult mai liniştiţi decât în cazul transformării oraşului într-unul inteligent: unul dintre furnizorii de tehnologie de securitate cibernetică din top 5 mondial este din România! Autorităţile publice din România nu au altceva de făcut decât să-şi negocieze un contract inovativ cu producătorul românesc a cărui valoare este recunoscută pe plan mondial.

    Reporter: Care este, din punctul dvs de vedere, "cel mai smart" oraş din lume?

    Marcel Foca: Nu cred că în acest moment putem vorbi de un clasament cu cele mai inteligente oraşe, ci doar de oraşe inteligente. Lipsa de relevanţă a unui clasament provine în principal din criteriile care pot sta la baza clasamentului: viziunile asupra oraşului inteligent au fost agregate şi aliniate doar recent, prin urmare criteriile sunt atât de recente încât oraşele considerate de toată lumea ca fiind inteligente nu au apucat să-şi reevalueze realizările din perspectiva criteriilor unanim acceptate. De exemplu UE a lansat documentele cadru pentru smart city în anul 2014, iar ISO 37120 a fost adoptat tot în 2014. Acestea sunt principalele documente care ajută la transformarea etichetelor în criterii, cel puţin pe teritoriul UE.

    Însă la nivelul etichetelor, adică al bunului simţ al observatorului obişnuit, putem spune că un oraş inteligent este cel care atrage deopotrivă oameni (de toate vârstele) şi companii (de toate mărimile şi din mai toate domeniile de activitate), adică un oraş care creşte din toate punctele de vedere şi fără să genereze crize majore. Acestea sunt semnele perceptibile de către observatorul obişnuit, sunt semnele unei administraţii care priveşte în perspectivă şi rezolvă înţelept problemele apărute. De fapt acestea sunt lucrurile care contează la finalul zilei pentru cei care trăiesc sau doresc să trăiască în respectivul oraş.

    Pub

    Opinia Cititorului

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Revista BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Preţuri

    Finanţare

    Companii

    Internaţional



    0,117