Revista Bursa Construcţiilor nr. 2 / 2018

Deloitte Consultanţă va elabora "Strategia pentru dezvoltarea unui oraş inteligent Smart City Bucureşti"

Smart City /

Deloitte Consultanţă va elabora "Strategia pentru dezvoltarea unui oraş inteligent Smart City Bucureşti"
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Primarul General, Gabriela Firea: "Demersurile pentru transformarea Capitalei într-un oraş smart au intrat în linie dreaptă"

    Primăria Municipiului Bucureşti a atribuit, la finalul lunii martie, contractul pentru elaborarea "Strategiei pentru dezvoltarea unui oraş inteligent Smart City Bucureşti" companiei Deloitte Consultanţă SRL, parte a brandului inter­naţional Deloitte.

    Primarul General, Gabriela Firea, a declarat: "Bucureştiul face paşi concreţi pentru a deveni un oraş smart, adaptat epocii în care trăim, cea a tehnologiei informatice. Strategia pentru dezvoltarea unui oraş inteligent Smart City Bucureşti va stabili care sunt acţiunile prioritare pentru ca Bucureştiul să devină cu adevărat un oraş smart în toate domeniile. De asemenea, scopul aces­tei strategii este acela de a răs­punde problemelor reale ale Municipiului Bucureşti şi de a ghida Primăria Municipiului Bucureşti în formularea şi implementarea proiectelor pe care le va adopta ulterior. Implementarea acestui proiect va îmbunătăţi nivelul de trai al cetăţenilor şi va aduce capitala României la nivelul marilor capitale europene".

    Conform ofertei câştigătoare, valoarea contractului aferent "Strategiei pentru dezvoltarea unui oraş inteligent Smart City Bucureşti" va fi de 464.280 lei, fără TVA, cu o durată de prestare a serviciilor de 17 săptămâni de la data ordinului de începere a proiectului.

    Următorii paşi pentru dezvoltarea infrastructurii Smart City-Bucureşti vor fi implementarea acesteia, pe termen scurt şi mediu, în următoarele domenii: trafic management, parking, iluminat, infrastructură, guvernare locală - administraţie inteligentă, siguranţă publică, inclusiv sis­temul de urgenţă la nivelul Municipiului Bucureşti, energie (electrică, termică, apă etc.) - energie inteligetă, trans­port public - mobilitate inteligentă, telecomunicaţii - tehnologii inteligente, mediu - clădiri inteligente, energie verde, turism - servicii turistice in­teligente.

    Prin implementarea Strategiei Smart City, bucureştenii vor beneficia de infrastructură de transport public şi drumuri adecvate, servicii prin infrastructuri moderne, acces la educaţie de calitate, acces la servicii medicale de calitate, inclusiv prin intermediul sistemelor on-line, locuri de muncă, siguranţă publică, reducerea emisiilor de CO2 şi a poluării, reducerea im­porturilor de energie.

    Serviciile ce fac obiectul contractului constau în analiza situaţiei actuale a Municipiului Bucureşti şi a zonei limitrofe acestuia, expunerea carenţelor şi a problemelor din municipiu şi furnizarea unui pachet de proiecte prioritare, etapizate şi eficiente, care să răspundă necesităţilor specifice şi de­ficienţelor reale cu care se con­fruntă Bu­cureştiul.

    Primăria Municipiului Bucureşti a publicat în data de 22.12.2017, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), anunţul de participare simplificat nr. 420487, în vederea demarării procedurii privind contractarea "Strategiei pentru dezvoltarea unui oraş inteligent Smart City Bucureşti". Au depus oferte doi operatori economici: Deloitte Consultanţă SRL şi Asocierea SNSPA, Facultatea de Administraţie Publică - UPB - ITS România - CNRME - ALDUSI.

    Acum câteva luni, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că pentru Bucureşti un model de management urban performant îl reprezintă oraşul Viena: "Cred că pentru Bucureşti un model de management urban performant este oraşul Viena. Vreau să aduc modelul vienez la Bucureşti din toate punctele de vedere şi în ceea ce priveşte transportul, mediul, sănătatea, cultura, turismul, nu în ultimul rând mediul de afaceri".

    Opinia Cititorului

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Revista BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Amenajări

    Smart City

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Legea

    Companii

    Internaţional



    0,1064